3 DECEMBRIE-
ZIUA INTERNAŢIONALĂ
A PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI
În această zi întreaga lume sărbătoreşte ziua celor care au reuşit sau încearcă să treacă peste o dizabilitate, care le face viaţa mai dificilă. Aceste persoane demonstrează zi de zi că au resurse la fel ca cei care nu se confruntă cu această problemă, că sunt integrate în societate, că şi-au depăşit temerile, că au energia necesară să ducă o viaţă frumoasă, chiar dacă puţin diferă de viaţa altora. Aceste persoane sunt cele de la care, în multe cazuri, trebuie să luăm exemplu de răbdare şi perseverenţă, căci în pofida a tot ce se întîmplă în viaţa lor, sunt mai optimişti, mai pozitivi, mai respectuoşi. În acest context primăria comunei Ciorescu Vă felicită cu această sărbătoare şi Vă doreşte să credeţi, să speraţi că orice greutate poate fi învinsă, orice problemă are măcar o soluţie, iar Administraţia Publică Locală, în frunte cu primarul - dl Ion Scripnic, va avea grijă să vă simţiţi oameni ca şi toţi ceilalţi, Vă va ajuta atunci cînd veţi avea o situaţie dificilă şi nu numai, altfel-spus va fi mereu alături de Dumneavoastră.
Sincere felicitări, scumpii noştri cetăţeni!
Cu profund respect,
Primar
Ion Scripnic
|