• Bustul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt din centul localităţii
  • Formaţia folclorică „Basarabencele”, cond. art. - Emilia Rusu
  • Răstignirea de la intersecţia străzilor Moldova ridicată spre lauda Sfintei Cuvioase Parascheva
  • RC „Ciorescu-Rugby” - campioni la Moscova, 28 iunie 2013
  • Puţinii veterani rămaşi în viaţă lîngă monumentul Eroului necunoscut în parcul din centrul localităţii, alături de primarul comunei Ciorescu – Ino Scripnic, 08.05.2014
  • Tăierea panglicii de la Inaugurarea complexului sportiv – FUTSAL ARENA FMF, 15.11.2014
  • Biserica „Sfînta Cuvioasa Parascheva” din comuna Ciorescu
  • Sfinţirea pietrei de temelie a unui sfînt locaş în satul Făureşti, 21 mai 2014;
  • Biserica "Sfîntul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul" din s. Făureşti
Satul Goian

sat

Istoria localitații

            Satul Goian a fost menționat documentar în anul 1603. Apoi este amintit într-un document din 22 martie1656, indicîndu-se că voievodul Gheorghe Ştefan "cu silă domnească" a făcut un schimb de moşii cu boierul Neniu şi a primit satele Goianul şi Cricova. Drept că ceva mai tîrziu i le restiuie şi ia altele pentru a le da unei mănăstiri, dar pentru noi e importantă atestarea satului Goian.

          La 15 martie 1709 satul este întărit după Constantin Roşca. Administraţia militară rusă găseşte aici 11 gospodariîn 1772-1773, care i se supuneau vornicesei Parascovia. Peste un an aceeaşi administraţie fixează deja 32 de curţi şi face scădere de la bir pentru 27 de scutelnici ai spătarului Donici şi pentru preotul Timofte. În 1904 Goianul avea 73 de gospodării cu 590 de locuitori, iar în 1915 doar 125 de bărbaţi şi 116 femei. 

            Un eveniment se cere remarcat: în biserica "Sf. Gheorghe" din Chişinău pe 12 sept. 1912 a cîntat corul ţărănesc din s. Goian, dirijor - preotul Vladimir Cleminschi. Ziarul "Drug" ("Amicul") scria, la 21 septembrie 1912, cu deosebit entuziasm despre această manifestare: "E greu de conceput că acest cor e alcătuit în exclusivitate din ţărani, căci denotă o ţinută şi armonizare deplină şi nişte voci minunate".                   Un timp îndelungat la Goian s-a aflat un sector experimental al Institutului de Cercetări Ştiinţifice în domeniul zootehniei şi medicinei veterinare, care-şi avea sediul la Cricova Nouă (Ciorescu). Se exploatează o carieră de piatră.       În anii şaptezeci-optzeci, aici funcţiona o şcoală de 8 ani, 2 biblioteci, un punct medical, o creşă-grădiniţă de copii, un oficiu postal, 2 magazine.

             În 1979 în s. Goian erau 370 locuitori (161 de bărbaţi şi 209 femei), iar în 1989 -542 (369 de bărbaţi şi 173 de femei). Conform datelor statistice ale Biroului Naţional de Statistică al RM la 01.01.2013 în s. Goian sunt 1150 locuitori, dintre care cu vîrsta aptă de muncă 15-56/61 ani – 1042 locuitori.                                

 

 



 

Design şi programare de  " VIKWEB "

 
Fisierul contor.txt nu a fost gasit
Vizitatori - 1
Accesari - 1
Susup