Sfîntă ni-i casa cu focul ei veşnic din vatră,
Sfîntă ni-i casa cu pragul ei tare de piatră…

(Dumitru Matcovschi)

Un zîmbet de copil, un ciripit de rîndunici sub streaşina casei, un nuc bătrîn la poartă, o fîntînă ce scrîrţîie la o adiere de vînt, o potecuţă ce duce spre căsuţă – toate le poţi întîlni acasă, acolo unde îţi este familia. Oare acesta nu înseamnă familie?.. Şi totuşi familia nu e numai atît. Familia e mama, tata, bunelul, bunica, copiii, nepoţii dragostea şi respectul dintre ei.

Familia este mediul în care venim pe lume, ne dezvoltăm şi la rândul nostru ne formăm o altă familie. Este locul unde găsim înţelegere, linişte şi soluţii la problemele care ne frământă e locul unde trebuie să existe comunicare, respect şi iubire.

Ce poate fi mai frumos şi mai bun in viaţă decît o familie unită, trăind într-un colţ de lume numai cu bucuriile ei mici, aşa cum sunt ele. 

   „In această lume plină de greutăţi, famila este cea, care, prin întelegere, încredere, respect şi iubire reciprocă reuşeşte să le depăşească, ea fiind totodată unul dintre lucrurile de pe aceasta lume pentru care viaţa capătă un sens; un lucru pentru care merită să mori şi să trăieşti în acelaşi timp; un lucru minunat ce nu poate fi definit prin cuvinte; ceva plin de mister, ceva ce întruchipează binele, şi de asemenea modul şi locul în care copiii   îşi   regăsesc   atît   stăpînirea   de sine, cît şi încrederea şi respectul în propria persoana.”