Festivalul-Concurs municipal al cântecului pascal Cu noi este Dumnezeu, Intelegeti neamuri si vã plecati. Cãci cu noi este Dumnezeu. Auziti toate neamurile, Cãci cu noi este Dumnezeu. Cartea Proorocului Isaia din Vechiul Testament:
În contextul celor menționate mai-sus, ține de noi, generația de azi, să demonstrăm actualitatea și eternitatea credinței creștin-ortodoxe prin orice posibilități, evenimente și acțiuni. E demnă de laudă acțiunea iniţiată în acest sens de către Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport, care în fiecare an organizează un eveniment minunat - Festivalul-Concurs Municipal al cântecului pascal „Hristos a Înviat”, anul acesta ajuns la a IX-a ediţie.
Datorită conlucrării impecabile cu localităţile rurale ale municipiului Chişinău, dar în special, cu primăria comunei Ciorescu, în persoana domnului primar Ion Scripnic, care cu respect, bunăvoinţă sensibilitate profundă, susţine acest eveniment minunat, astfel că Festivalul cântecului pascal are continuitate. E ziua de 7 aprilie 2017, zi binecuvântată pentru poporul creștin-ortodox căci toți creștinii din lume sărbătoresc Bunavestirea a Preasfintei noastre Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria. Tocmai în această zi din săptămâna Floriilor, Domnul a binevoit să organizăm o altă ediție a Festivalului-Concurs Municipal al cântecului pascal “Hristos a Înviat”. Festivalul devenit déjà tradiție, a ajuns la a IX –a ediție și s-a desfășurat în sala festivă a Liceului Teoretic “N.Bălcescu” din comuna Ciorescu. În acest context ținem să mulțumim pentru jurizare distinselor personalități, precum: Dl Victor Ghilaş – preşedintele juriului, doctor habilitat în Studiul Artelor, directorul Institutului „Patrimoniul cultral” din cadrul Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova Dna Violina Galaicu – doctor în Studiul Artelor, cercetător conferențiar al Institutului „Patrimoniul cultral” din cadrul Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova Dl Gheorghe Mustea - Marele Maestru, Academician, compozitor, dirijor, profesor universitar, Artist al poporului Repertoriul colectivelor a fost axat pe interpretarea colindelor pascale închinate Patimilor Domnului, Răstignirii lui Isus Hristos, Suferinţei Maicii Domnului, Sfintei Cruci, Învierii Domnului nostru Isus Hristos, ş.a. în rezultatul prestaţiei colectivelor, juriul a acordat următoarele aprecieri participanţilor: La categoria formații și colective: Premiul Mare:
Locul I:
Locul II:
Locul III:
Mențiuni:
Premiul special al juriului pentru fidelitate în promovarea cântecului pascal:
La categoria soliști: Locul I: Adrian Chirtoacă, or. Durleşti – locul I Chișca Ilie, or. Durleşti – locul I Grananci Ana, or. Durleşti – locul I Locul II: Pavalati Irina, com. Ciorescu - locul II Căpățînă Victoria, or. Sîngera – locul II Cucu Olivia, com. Grătiești – locul II Locul III Litvinenco Natalia, com. Ciorescu – locul III Tudose Tatiana, com. Grătiești – locul III Serafim Bondari, or. Cricova - locul III Adam Veronica, or. Sîngera - locul III Mențiuni: Dionisie Crăciun, satul Budești - menţiune Laureaţii Festivalului au fost premiaţi cu diplomele DGETS, diplome de mulţumire oferite de Primăria comunie Ciorescu, premiii băneşti, tradiţionalii cozonaci, oferiţi de SRL „Palunair” din com. Ciorescu. Ținem să mulțumim specialiştilor Direcţiei Generale Educaţie, Tineret: Doamna Larisa Crudu - șefa secției cultură și tineret a DGETS, dnei Larisa Macarenco - specialist superior al DGETS, dna Larisa Arhip – specialist principal al DGETS, Doamna Silvia Canaţui - specialist superior a DGETS, care au depus un efort incomensurabil în organizarea şi desfăşurarea Festivalului-Concurs Municipal „Hristos a Înviat!”.
Primăria comunei Ciorescu aduce sincere mulţumiri tuturor instituţiilor de învăţământ din localitate, și desigur specialiştilor DGETS sus-menționați, pentru buna organizare a acestui Festival şi Vă asigură de susţinerea sa şi pe viitor, în desfășurarea unor asemenea concursuri, ce valorifică tezaurul folclorului religios. Domnul să ne binecuvânteze cu un Paște Luminat!
|
© 2013 Primăria comunei Ciorescu, Republica Moldova.
str. Alexandru cel Bun 17, MD-2089, Republica Moldova Tel.: (022) 456238, Tel/Fax: (022) 456344 Email: info@ciorescu.md |
|